ACTE NECESARE DEZBATERE SUCCESIUNE – ELIBERARE CERTIFICATE DE MOȘTENITOR
La dezbaterea succesiunii, succesibilii vor fi însoțiți de cel puțin 2 (doi) martori care l-au cunoscut personal pe defunct și cunosc date personale despre acesta, inclusiv numărul și calitatea persoanelor cu vocație la succesiune – vor avea asupra lor actele de identitate în original.
La cererea de deschidere a procedurii succesorale se vor anexa următoarele acte în original, după caz.
1. SESIZARE PENTRU DESCHIDEREA PROCEDURII SUCCESORALE (ANEXA nr. 24)
2. ACTE DE STARE CIVILA
(i) certificat de deces defunct (original sau duplicat);
(ii) certificat de căsătorie soţ supravieţuitor (sau, după caz: certificat de deces / certificat de moştenitor / sentinţă /certificat de divorţ;
(iii) certificat de naştere şi căsătorie al descendenţilor (copii, nepoţi) sau al altor rude care au dreptul la succesiune;
(iv) acte de identitate moștenitori;
(v) dacă există, testament (authentic sau olograf).
3. ACTE CARE DOVEDESC AVEREA DEFUNCTULUI – stabilire masă succesorală
Pentru stabilirea masei succesorale (averea defunctului) se vor prezenta, după caz, pentru fiecare tip de bunuri (imobile sau mobile):
3.1. Bunuri imobile (casă/apartament/teren)
(i) act de proprietate bun imobil (de exemplu: contract vânzare-cumpărare, proces-verbal de predare-primire a locuinţei, contract de împrumut şi adeverinţă de achitare integrală, certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească etc.);
(ii) certificat de atestare fiscală de la Primăria localității în care este situat bunul.
3.2. Bunuri mobile (automobile/conturi și depozite bancare/acțiuni/pensie privată)
(i) acte proprietate automobil (talon, carte de identitate);
(ii) certificat de atestare fiscală de la Primăria localității în care este înmatriculat automobilul.
(iii) certificat acţionar, carnete C.E.C. , extras de cont sau contract de depozit bancar.
(iv) în cazul pensiilor administrate privat, sumele din Pilonul II pot fi introduse în certificatul de moștenitor și fiecare moștenitor va putea revendica cota-parte din activul cuvenit al participantului decedat (pentru detalii, accesați și site-ul Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România).
4. ALTE ACTE CARE POT FI NECESARE
(i) declarații de acceptare/renunțare la succesiune în formă autentică, dacă au fost date în prealabil;
(ii) procură specială în formă autentică pentru succesibilii care nu pot participa personal la dezbaterea succesiunii;
(iii) în cazul succesibililor minori/puți sub interdicție: dispoziție de numire a curatorului special emisă de Autoritatea Tutelară de la Primăria unde are domiciliul minorul/interzisul judecătoresc;
(iv) alte documente în funcție de specificul cauzei.
Atenție!
Puteți dezbate succesiunea la biroul nostru notarial doar dacă ultimul domiciliu al defunctului a fost în circumscripția judecătoriei Răcari.
Dacă succesiunea se dezbate mai târziu de 2 (doi) ani de la data decesului, se va percepe un impozit in cuantum de 1% din valoarea bunurilor imobile care compun masa succesorală. Acest impozit nu se percepe dacă succesiunea se dezbate mai înainte de împlinirea termenului de 2 (doi) ani de la data decesului.
Ca urmare a dezbaterii succesiunii se eliberează certificatul de moștenitor care face dovada calității de moștenitor, a cotei părți din masa succesorală care revine fiecăruia dintre moștenitori, precum și a dreptului de proprietate a bunurilor din masa succesorală.
Onorariul notarial se calculează în funcție de valoarea masei succesorale.